Despăgubiri pentru fermierii afectați de îngheț

Guvernul României a adoptat o hotărâre care prevede instituirea unei scheme de sprijin financiar de urgență destinată producătorilor agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de fenomene climatice nefavorabile. Înghețul târziu din primăvara anului 2025 a cauzat pierderi importante în sectorul pomicol, motiv pentru care Guvernul a decis să aloce despăgubiri pentru fermierii afectați.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că despăgubirile vor fi acordate sub formă de grant, cu scopul compensării pierderilor de producție pentru plantațiile pomicole pe rod, cu grad de afectare între 30% și 100%. Beneficiarii schemei sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus la Agenția de Pląți și Intervenție pentru Agriculturā (APIA) cereri de platā pe suprafațā pentru anul 2025.
Lista speciilor pomicole eligibile pentru acordarea sprijinului financiar include măr, păr, prun, cais și zarzăr, piersic și nectarin, cireș și vișin, nuc și alun, migdal. Cuantumul sprijinului financiar este de maximum 10.180,6 lei/ha (echivalentul a 2.000 euro/ha), acordat proporțional cu gradul de afectare.
Fermierii pot depune cererile pentru despāgubiri la centrele județene sau locale ale APIA, respectiv la centrul APIA din municipiul București, în termen de maximum 20 de zile lucrātoare de la data intrārii în vigoare a actului normativ. Plāțile cātre beneficiari se vor efectua pānā la data de 30 aprilie 2026.
Schema beneficiazā de un buget total de 58.538.450 lei (echivalentul a 11.500.000 euro), asigurat din Fondul European de Garantare Agricolā, sub formā de finanțare externā nerambursabilā.